Stancu și Szekely sunt primele transferuri. Becali anunță că îl vrea și pe Goga
Transferul lui Stancu de la Urziceni la Steaua a fost confirmat de oficialii ambelor echipe.
„Suma de transfer este de un milion de euro, iar jucătorul va semna un contract pe cinci ani”, a afirmat Gigi Becali.
“Chiar dacă nu s-au semnat actele, transferul poate fi considerat încheiat, pentru că la unii patroni din România vorba e acord de transfer”, a precizat, în stilu-i caracteristic, Mihai Stoica, managerul ialomițenilor. Oficializarea tranzacției urmează să se facă după finala Cupei României Timișoreana, în care Bogdan Stancu va da piept cu cei de la CFR Cluj. “E un pas mare înainte. Nu mi-e frică de concurență”, a declarat cel supranumit „Motanul”. Discuțiile s-au finalizat și patronii s-au înțeles. Așa că transferul poate fi considerat încheiat, Mihai Stoica, manager Unirea Urziceni
1 milion de euro va plăti Steaua pentru Stancu
Curtat insistent de granzii Ligii I, Janos Szekely va ajunge în cele din urmă în Ghencea, Steaua fiind prima echipă care a făcut o ofertă concretă pentru mijlocașul în vârstă de 25 de ani.
„Este adevărat că ne-am înțeles cu Oțelul pentru 1,5 milioane de euro, acum mai rămâne să negociem cu Szekely detaliile contractuale”, a declarat Gigi Becali. Din câte se pare, mijlocașul solicită un salariu stagional de 250.000 de euro, pentru o perioadă de cinci ani. „Suma de transfer este mulțumitoare. Vom mai primi și 20 la sută dintr-un eventual transfer în străinătate. Este exclus ca vreun jucător de la Steaua să vină la noi”, a completat Marius Stan. Am primit o ofertă de 1,5 milioane de euro. Rămâne ca Steaua să se înțeleagă cu jucătorul – Marius Stan, director general Oțelul 1,5 milioane de euro va primi Oțelul pentru Szekely
Cu o zi înaintea meciului Universitatea Cluj – CFR, decisiv în lupta pentru titlu, finanțatorul steliștilor a afirmat că și-l dorește pe vârful „șepcilor roșii”, Dorin Goga. „Goga va fi al Stelei!”, a spus Gigi Becali, a cărui declarație poate fi interpretată și ca o strategie de ultim moment pentru detronarea liderului CFR.
„Voi face din Steaua un Arsenal de România”, a adăugat Becali, a cărui listă de cumpărături nu se încheie aici. „La finalul sezonului voi negocia cu Timișoara pentru Artiom Karamyan. Și pe Adrian Cristea de la Dinamo îl vreau, însă vom vedea, depinde de condițiile financiare”, a încheiat Gigi Becali.
Va fi al Stelei! Dar nu vreau să discut acum, înaintea meciului dintre «U» și CFR – Gigi Becali, finanțator Steaua
1 milion de euro va plăti Steaua pentru atacantul lui „U“ Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER